Cine sunt eu , străine?

De câteva zile mă tot chinuie unele întrebări absurde,fără să le cunosc însă răspunsul. Aceste întrebări se pot reduce la una singură, simplă fără prea multe pretenții și anume : Cine sunt ? Cum pot să aflu cine sunt cât timp fug de întrebări, sau mai bine zis,de răspunsuri? Cum pot afla care e sufletul meu adevărat când eu am zilnic mii de suflete diferite?

Ce știu eu despre mine? Știu ce știe restul-străinii-, dar eu care ”conviețuiesc” cu mine în trupul meu nu ar trebui sa știu mai multe?Știu doar că sunt fată, știu că sunt elevă, știu că imi place româna și literatura, dar lucruri tainice , lucruri ascunse și cu subînțelesuri, nu știu niciunul. Cum să afle oamenii cine sunt eu , cât timp eu singură nu știu acest lucru?

Citesc pentru că sper să mă recunosc într-un personaj; să aflu viața mea în viața lui; să aflu secretele mele în secretele lui; să aflu răspunsul întrebării mele în gândurile lui. Dar nu se poate ca toate aceste acțiuni ale mele să mă îndepărteze mai mult de tot ceea ce e legat de gândurile și întrebările acestea chinuitoare?

Sunt o lașă... sunt o lașă pentru că fug , mă ascund de răspunsuri și în felul acesta nu voi asculta păsările ciripind,nu voi vedea un curcubeu și nu voi simți mirosul unei flori... pentru că voi fi mult prea ocupată să stau în lumea mea plină de întrebări absurde a căror răspunsuri nu le voi afla niciodată... pentru că sunt o lașă.

Dar totuși voi încerca să infrunt realitățile întunecate și să ies din cocon,precum un fluture colorat și mare care a trecut prin tot ceea ce trec eu acum . El a evoluat , a înfruntat toate furtunile , a învățat să-și depășească temerile și într-un final a zburat și acum este liber... atât timp cât îi permite natura ,până nu va fi prins într-un insectar alături de alți fluturi și apoi o va lua de la capăt să se întrebe: ”Cine sunt eu,străine?”

Am recitit de zeci de ori această... ( nici nu știu cum să o numesc!)...această lucrare(deși termenul este mult prea de bun simț pentru această dilemă parcursă morbid și exoftalmic! Pentru că cine s-ar gandi să scrie ce am scris eu doar pentru a încerca să afle cine e? Nimeni,vă spun eu , nimeni nu ar avea această nebunie de a se face de răs numai pentru că nu știe cine e. Dar nici nu va afla.... ) Trecând peste, vreau să vă spun că ”valul” de întrebări a continuat cu altele ,după ce am citit și recitit texul (de 25 de ori dacă stau să imi amintesc bine!). Vă întreb pe voi dacă partea cu fluturele nu cumva este pusă într-un context absurd. Un context care la vremea chinuirii mele sufletești provocată de acea întrebare: Cine sunt? Mi s-a părut fenomenal, minunat și plin de înțelepciune . Am crezut că va fi admirat de toți cititorii critici și pasionați de abstract.

Oare aceste lucruri simple, scire pe hârtie îngălbenită-pentru mine de o importanță maximă!- nu sunt decât pură fantezie și nimic literar? Pur și simplu  rodul imaginației a unui om laș?

Oare...?

Toujours l'Amour

“Te iubesc!”, ”I love you!” sau “Je t’aime” sunt cuvintele arhicunoscute ce caracterizează și clarifică dragostea noastră față de alte persoane.

În funcție de sex,cu un costum elegant sau o rochie frumoasă,o cină bine gătită si un ambient fin( cu lumânări pe cât se poate pentru a-i ”afuma” simțurile partenerului) și petale de trandafir roșu se poate stabili si consolida o relație de lungă durată .Dacă nu deții toate aceste elemente”de bun simț”, este bun și un simplu buchet de trandafiri.

Dacă nu se vor atâtea ceremonii, soluția este una simplă( și sigură.Deocamdată,până nu vin și alte idei!) . A nu iubi! De ce ne-am face atâtea griji și modele din interiorul literaturii? De ce să suferim precum Romeo si Julieta,sau să murim precum Tristan și Isolda? De ce iubirea să fie falsă,când ,mai simplu ar putea să nu fie deloc.

De ce am sta în ploaie în fața ușii iubitului sau iubitei pentru a ne cere scuze dacă am greșit , când patul de acasă ne face cu ochiul și ne așteaptă cu plapuma desfăcută iar televizorul pornit( ca să vezi ce coicidență!) tocmai pe canalul pe care rulează filmul favorit?

Pe toate drumurile se vobește doar despe iubire. Uneori cam prea mult. Toți iubesc ( iar în cazurile fericite,sunt iubiți) sau suferă. De ce nu poate un om,unul singur, să iasă pe post, să-l dea la o parte pe ”iubăreț” și să spună ca nu iubește?

Este simplă,ieftină și vitală această non-iubire. Nu suferi,nu ești gelos si nici nu trebuie sa dai banii pe diferite atenții ce stârnesc atracția(bănească,firește) dintre tine și partener sau parteneră. Nu ar fi nevoie să cumperi cadouri pentru ziua de naștere a persoanei dragi,te-ai concentra doar pe propria persoană și ai rămâne mereu singur. Te-ai simți fericit, ai rămâne cu banii in buzunar și ai fi independent. Nu ar trebui să faci nimic la comanda altuia.

Dacă vă convin toate elementele prezentate mai sus, atunci nu iubiți. Nu e mai grozav așa?

Cum? Nu vă plac ideile mele? Nu îmi dați dreptate? Atunci, vă invit să iubiți...