Un (alt)fel de final pentru "De veghe in lanul de secara"

Am hotărât să plec. Plecarea va fi un scurtă,în jurul meu vor fi oameni necunoscuți. Voi duce o viață simplă,deși îmi va lipsi chipul acela de copil inocent,plin de lacrimi al surorii mele,care striga după mine când a aflat că plec. O Salvatoare,precum este Torah la evrei si Hristos la creștini. O Salvatoare cu chip angelic, pe care o las acum în drum,o fată nobilă,frumoasă despre care sigur veți mai auzi. Seara,când mi se va face dor de ea,voi lua autobuzul si mă voi întoarce pentru scurt timp acasă pentru a o vedea. Îi va fi greu.Și-a pierdut un frate și acum îl pierde și pe celălalt.Voi lăsa în urmă o familie tristă care mă va caută,dar ei nu știu că eu mă voi ascude într-o peșteră pentru a scrie necontenit despre viață.

Mă urc în autobuz și privesc prin oglinda retrovizoare un copil mic care fuge în urma autobuzului strigând: Holden,Holden! Este însă prea târziu.Autobuzul a luat-o din loc,iar eu mă indrept spre eternitate. Mă voi afișa în visele ei,iar ea își va aminti de mine doar din poze. Voi urma cales lui DB și voi deveni scriitor publicând memoriile mele doar pentru ca Phoebe să iși amintească cu drag de fratele ei.Astfel mă va ierta,iar eu voi fi fericit și împăcat cu ideea că lumea mă știe în siguranță.

Această hârtie va fi pusă pe mare,într-o sticlă,iar ce scrie aici va fi găsit peste zece ani într-o stare de descompunere.

Lumea mă va știi alfel decât elevul necizelat de la Pencey.Mă vor știi drept fratele ocrotitor și astfel vor înceta să mă blameze pentru alegerea făcută.

Al vostru pentru totdeauna,

Holden

Si EU am un vis....

Cu totii visam... o Romanie mai buna,mai puternica,echilibrata,curata... Unii viseaza colorat,altii alb-negru. Unii au incetat sa viseze,altii (cu ajutorul lui Dumnezeu)cred in continuare in Romania si ii acorda sansa dupa sansa. “Romania nu e Bucuresti” zicea cineva.Da,dar nu se poate spune ca Bucurestiul face Romania? Din cauza Bucurestiului murdar si mincinos adevaratele valori si frumuseti sunt date la o parte?

Pe parcusul a celor 8 intrebari vom simti o ascensiune a gandurilor , sentimentelor si frustarilor legate de Bucurestiul Romaniei , odata numit si “Micul Paris”.

Daniela Rosescu:Spune-mi te rog,in ce familie ai fost crescuta? Cum arata familia ta? Ti-a oferit sansa de a gandi liber? De a visa si de a dori ceva nou?De a aspira spre libertate?

R:Am fost crescuta alaturi de fratele meu intr-o familie credincioasa. Copii fiind, bunica ne ducea intotdeauna duminica la Impartasanie. Desi in Bucurestiul comunist era interzisa credinta,bunica si-a riscat slujba si de ce nu , viata doar ca noi sa fim “initiati in ale Bisericii”. Libertatea de gandire pot spune ca nu ne-a lipsit. Din contra,ambii parinti au fost oameni invatati care ne-au ajutat sa aspiram spre nou.Cand eram mici , mama ne arata poze si ne povestea despre”afara”(afara erau defapt tarile straine).O intrebam de ce nu puteam vedea”afara”si ea mi-a zis sa am rabdare , ca totul se rezolva .La Revolutie,eu aveam 10 ani si fratele meu 5. Nevrand sa ne sperie a zis doar atat:”Au cazut”. A trecut destul timp pana sa inteleg la ce s-a referit cand a spus ca “au cazut”. Dictatorii cazusera si odata cu ei si granitele. Puteam merge “afara”...

D.R: Copil fiind ai mers la gradinita? Ti-a placut?

R: La gradinita am mers doar o saptamana.Uram cantecele alea stupide cu “Ceata lui pitigoi”sau “In padurea cu alune.....” La varsta aia mi se pareau stupide,depasite. Vroiam ceva nou , plin de viata ,dar totodata educativ.Mama imi repetea in fiecare seara ca ce invat de mica - la gradinita si scoala- alea vor fi bazele cunostintelor mele catre viitor. Asa ca dupa nici o saptamana mama m-a retras de la gradinita si m-a invatat sa socotesc,sa citesc (lucruri usoare!) si sa recit poezii,acasa.

D.R: Erai de mica o revolutionara. Stiai ca asa nu merge si vroiai sa schimbi lumea .Fiecare copil are un vis. Deci care era visul tau de copil la 5 ani ?

R:Visul meu la 5 ani a fost acela de a iesi”afara” .Ti-am zis ca mama imi vorbea mereu despre “afara”si eram curioasa sa aflu cum e.

D.R: Te-ai inscris la scoala ,iar cand aveai 10 ani a inceput Revolutia.Ai vazut o Romanie democratica si ai avut alte vise. Unele noi. Granitele s-au deschis si te-ai vazut libera sa cunosti lucruri noi,exact cum iti doreai la 5 ani. Asadar,care era visul tau in anii 90?

R:La acea varsta imi doream sa devin actrita.Primul meu rol l-am primit in clasa a 5a si anume in piesa “Bubico”.A fost un success urias pentru mine.

D.R:Si 5 ani mai tarziu?

R: 5 ani mai tarziu am crezut ca visul meu din copilarie se indeplinise.Am vazut, credeam eu, o Romanie care usor usor se dezvolta,se modernizeaza.Am fost foarte dezamagita cand am aflat ca ma inselam.La 15 ani visul meu era sa devin presedinta.Prima femeie presedinte din Romanie.Imi si imaginam cum ar fi aratat tara.Vedeam deja oameni si copii fericiti.Vrand sa aflu cat mai multe despre cum se conduce o tara si despre oamenii “mari”ale altor tari,am inceput sa citesc foarte mult.Am aflat ce nu multi aflasera si am facut din “a sti” o prioritate.Prioritatea adolescentei mele.

D.R: Anul 2000,secolul 21, 20 de ani.Proaspata studenta,indragostita,fericita si frumoasa. Cum arata viata ta atunci?

R: Eram o studenta foarte buna si modesta( rade). Eram studenta la actorie si imi urmam visul din copilarie.

D.R:...si visul...

R:Eram membra UNESCO si luptam pentru o lume mai buna.Nu doar visam,ci si imi indeplineam visele.Ajutam copiii fara conditii material bune sa mearga la scoala si sa creasca in armonie.

D.R: Acum,in 2011, vreau sa te rog sa continui in cel mult 3 idei :”Eu am un vis.Un Bucuresti.....

R: Un Bucuresti civilizat.Aceasta ar fi prima mea cerinta!Poate consideri ca e simplu….ca asa este normal….da ,intr-adevar asa si este.Si atunci de ce il privim ca pe un ideal?De ce este un vis sa ne purtam omeneste?...Ne lipseste moralitatea…un cuvant asa de strain acestui Bucuresti…O cerinta secundara ar fi un Bucuresti educat…Trebuie oprita aceasta perpetuare a ignorantei.Sa incepem sa cladim un viitor ,dar pentru asta trebuie sa ne oprim din a mutila prezentul. Doar prin educatie putem atinge acest “ideal”.Aceste “visuri” par cat se poate de firesti…Dar Bucurestiul nu mai e firesc…In schimb aceasta realitate diforma a ajuns sa ni se para normala cu trecerea anilor…Iar firescul s-a metamorfozat in ideal.Bizar…

Hans Bergel-Dusman al comunismului?

Hans Bergel (n. 26 iulie 1925, Râșnov, județul Brașov, România) este un scriitor și jurnalist german originar din Transilvania, România.

Opere

• Fürst und Lautenschläger ("Principe și lăutar") (1956)
• Die Abenteuer des Japps ("Aventurile lui Japp") (1958)
• Rumänien – Porträt einer Nation ("România – portretul unei națiuni") (1968)
• Die Rennfüchse ("Vulpile de cursă") (1969)
• Im Feuerkreis, 10 Erzählungen ("În cercul de foc. Zece povestiri") (1972)
• Würfelspiele des Lebens: Vier Portraits bedeutender Siebenbürger, Conrad Haas, Johann Martin Honigberger, Paul Richter, Arthur Phleps, München 1972. ("Zarurile vieții: Patru portrete ale unor transilvăneni de seamă")
• Die Sachsen in Siebenbürgen nach dreißig Jahren Kommunismus ("Sașii transilvăneni după 30 de ani de comunism") (1975)
• Der Tanz in Ketten ("Dansul în lanțuri", "Dansul în cătușe") (1977)
• Siebenbürgen, Bilder einer europäischen Landschaft ("Transilvania, imagini ale unui ținut european") (1980)
• Gestalten und Gewalten. Essays, Aufsätze, Vorträge ("Forme și stihii") (1982)
• Heinrich Schunn: Ein Maler, sein Werk, seine Zeit, Edition Wort u. Welt, 1983

si multe altele.

Buna ziua şi vă mulţumesc pentru timpul acordat. Conversatia cu dumneavoastra m-am gândit să conţină două părţi. Prima parte“Viata in Epoca de Aur“ si a doua parte“Operele“ unui scriitor de geniu.

I.

1.Stim cu totii ca in 1959 , in timpul comunismului , ati fost condamnat la 15 ani de inchisoare doar pentru ca faceati parte din „Grupul scriitorilor germani“.Cum v-ati simtit atunci fara familia dumneavoastra alaturi? Erati inca tanar-34 de ani-cand viata v-a zambit ironic si a intors manuscrisele importriva dumneavostra.

Hans Bergel:In 1959 stateam pentru a treia oara in fata unui verdict politic. De aceasta data verdictul a sunat: dusman al sistemului comunist din cauza unei nuvele publicate in 1957 si premiate in 1958.Din aceasta cauza meritam 15 ani de inchisoare.Bineinteles ca fara familie,prieteni si apropiati m-am simtit parasit si uitat.Dar am avut colegi de inchisoare in aceesi stare ca si mine.Ne sustineam reciproc. In total am stat in inchisoare mai mult de 7 ani.

2. S-ar putea spune că ati avut o viata tumultoasa: Ati evadat din închisoare,dupa asta ati fost sportiv şi violonist într-un „teatru muzical“.Este ceva ce regretati cand va amititi de trecut , sau ceva ce ati fi vrut sa faceti si nu ati reusit?

H.B: In principiu nu regret nimic. Poate doar durerea provacata celorlalti(si acest lucru fara intentie!).Nu regret anii petrecuti in inchisoare. Am avut parte de mai multa prietenie si intelegere decat atunci cand eram in libertate.Asta este deja o intrebare filizofica si nu isi are rostul intr-un interviu.Ce m-ar fi facut bucuros si ce as fi facut cu placere? Mi-ar fi placut sa calatoresc in jurul lumii,sa cunosc tari,continente,culturi si oameni straini.Insa am scapat din regimul comunist prea tarziu.

3.”Dragi tovarase si tovarasi,cetateni ai Republicii Socialiste Romania.....”.Cum va simtiti cand auziti acest inceput arhi-cunoscut de discurs?Ce amitiri prind contur?Poate o nostalgie sau o usurare stiind ca nu veti mai trai niciodata acele vremuri?

H.B:Si una ,si alta.Dictatura nu mi-a putut rapi dorinta de a trai,de a iubi si de a ma bucura alaturi de alti oameni.Daca nu existau aceste lucruri nu as fi supravietuit.Dar am supravietuit.Multi nu au supravietuit.Nu trebuie sa uitam niciodata acest lucru.

4.Unii oameni,dupa ce au „aterizat“in democratie si au uitat trecutul se gandesc acum doar la verbele „a face“ si „a vorbi“(liber,pe cat se poate!).Au facut din ele o prioritate.Dumneavoastra,sa spun asa,dupa ce verb va ghidati viata?

H.B:Cred ca omul are destule calitati ca sa-si cladeasca singur viata si sa-si dea si singuri seama care sunt adevaratele valori.Fericirea nu consta doar in bunuri materiale.Bineinteles ca ne trebuie si o baza materiala.Dar altele sunt valori adevarate: Cultura,muzica,poezia,stiinta si filizofia ne satisfac cu adevarat si sufleteste.

Cu aceasta intrebare putem incheia prima parte a interviului.Dupa ce am aflat cate ceva despre viata omului Hans Bergel,putem pune in porblema si opera scriitorului Hans Bergel.Incepem partea a 2-a.

II.

1.Dupa atatea experiente ati publicat totusti peste 20 de carti si ati primit foarte multe premii.Dupa ce Romania v-a inchis, realizeaza ca sunteti totusi in scriitor si om de mare valoare.V-a acordat Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de ofițer, categoria A - „Literatură“, care a fost acordat de către Președintele României pentru „contribuția personală la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc și universal“.

H.B:Nu am publicat 20 de carti,ci 40.Pe ultima am lansat-o chiar acum 2 saptamani(aprilie 2011).Ordinul despre care vorbesti mi-a dovedit faptul ca romanii nu m-au uitat.Nu Romania,nu romanii m-au inchis,ci comunistii si sistemul comunist.Este o diferenta fundamentala.Am foarte multi prieteni printre romani.Dusmanii mei sunt comunistii,indiferent de limba pe care o vorbesc si tara in care traiesc.

2.Ce scriitor v-a influentat cel mai mult stilul?

H.B:In mod cert nuvelistul german Heinrich von Kleist.Dar si autorul francez Flaubert.Mai tarziu si americanul Hemingway.

3.Se spune ca “Ziua buna se cunoaste de dimineata”.In ce dimineata sa spun asa ,v-ati hotarat sa deveniti scriitor?

H.B:Foarte tarziu.Mai intai am fost sportiv.Dupa aceea am studiat muzica si am ajuns,ca fratele meu,dirijor.Dabea cand am implinit 30 de ani mi-a fost clar ca viata mea inseamna scris.

4.Spuneati intr-un interviu ca emotiile nu au ce cauta in literatura.Doar asa se poate castiga publicul.Aveti un public intreg care va iubeste,dar va sfiiti sa fiti comparat cu un geniu.Cine sunt adevaratele genii in opinia dumneavoastra?

H.B:Ah,da.Literatura fara emotii nu inseamna nimic.Literatura trebuie mereu invatata.Adevaratele genii ale literaturii?Vorbeam despre germanul Kleist si mai adaug un nume:Goethe.In fiecare tara exista cate un geniu.La romani este un singur nume mare:Eminescu.Nu trebuie sa ii enumeram pe toti.

Cu aceasta intrebare interviul nostru se incheie aici.Vreau sa va multumesc pentru timpul acordat si sper sa avem parte de o noua intalnire si de un nou interviu.

Cine sunt eu , străine?

De câteva zile mă tot chinuie unele întrebări absurde,fără să le cunosc însă răspunsul. Aceste întrebări se pot reduce la una singură, simplă fără prea multe pretenții și anume : Cine sunt ? Cum pot să aflu cine sunt cât timp fug de întrebări, sau mai bine zis,de răspunsuri? Cum pot afla care e sufletul meu adevărat când eu am zilnic mii de suflete diferite?

Ce știu eu despre mine? Știu ce știe restul-străinii-, dar eu care ”conviețuiesc” cu mine în trupul meu nu ar trebui sa știu mai multe?Știu doar că sunt fată, știu că sunt elevă, știu că imi place româna și literatura, dar lucruri tainice , lucruri ascunse și cu subînțelesuri, nu știu niciunul. Cum să afle oamenii cine sunt eu , cât timp eu singură nu știu acest lucru?

Citesc pentru că sper să mă recunosc într-un personaj; să aflu viața mea în viața lui; să aflu secretele mele în secretele lui; să aflu răspunsul întrebării mele în gândurile lui. Dar nu se poate ca toate aceste acțiuni ale mele să mă îndepărteze mai mult de tot ceea ce e legat de gândurile și întrebările acestea chinuitoare?

Sunt o lașă... sunt o lașă pentru că fug , mă ascund de răspunsuri și în felul acesta nu voi asculta păsările ciripind,nu voi vedea un curcubeu și nu voi simți mirosul unei flori... pentru că voi fi mult prea ocupată să stau în lumea mea plină de întrebări absurde a căror răspunsuri nu le voi afla niciodată... pentru că sunt o lașă.

Dar totuși voi încerca să infrunt realitățile întunecate și să ies din cocon,precum un fluture colorat și mare care a trecut prin tot ceea ce trec eu acum . El a evoluat , a înfruntat toate furtunile , a învățat să-și depășească temerile și într-un final a zburat și acum este liber... atât timp cât îi permite natura ,până nu va fi prins într-un insectar alături de alți fluturi și apoi o va lua de la capăt să se întrebe: ”Cine sunt eu,străine?”

Am recitit de zeci de ori această... ( nici nu știu cum să o numesc!)...această lucrare(deși termenul este mult prea de bun simț pentru această dilemă parcursă morbid și exoftalmic! Pentru că cine s-ar gandi să scrie ce am scris eu doar pentru a încerca să afle cine e? Nimeni,vă spun eu , nimeni nu ar avea această nebunie de a se face de răs numai pentru că nu știe cine e. Dar nici nu va afla.... ) Trecând peste, vreau să vă spun că ”valul” de întrebări a continuat cu altele ,după ce am citit și recitit texul (de 25 de ori dacă stau să imi amintesc bine!). Vă întreb pe voi dacă partea cu fluturele nu cumva este pusă într-un context absurd. Un context care la vremea chinuirii mele sufletești provocată de acea întrebare: Cine sunt? Mi s-a părut fenomenal, minunat și plin de înțelepciune . Am crezut că va fi admirat de toți cititorii critici și pasionați de abstract.

Oare aceste lucruri simple, scire pe hârtie îngălbenită-pentru mine de o importanță maximă!- nu sunt decât pură fantezie și nimic literar? Pur și simplu  rodul imaginației a unui om laș?

Oare...?

Toujours l'Amour

“Te iubesc!”, ”I love you!” sau “Je t’aime” sunt cuvintele arhicunoscute ce caracterizează și clarifică dragostea noastră față de alte persoane.

În funcție de sex,cu un costum elegant sau o rochie frumoasă,o cină bine gătită si un ambient fin( cu lumânări pe cât se poate pentru a-i ”afuma” simțurile partenerului) și petale de trandafir roșu se poate stabili si consolida o relație de lungă durată .Dacă nu deții toate aceste elemente”de bun simț”, este bun și un simplu buchet de trandafiri.

Dacă nu se vor atâtea ceremonii, soluția este una simplă( și sigură.Deocamdată,până nu vin și alte idei!) . A nu iubi! De ce ne-am face atâtea griji și modele din interiorul literaturii? De ce să suferim precum Romeo si Julieta,sau să murim precum Tristan și Isolda? De ce iubirea să fie falsă,când ,mai simplu ar putea să nu fie deloc.

De ce am sta în ploaie în fața ușii iubitului sau iubitei pentru a ne cere scuze dacă am greșit , când patul de acasă ne face cu ochiul și ne așteaptă cu plapuma desfăcută iar televizorul pornit( ca să vezi ce coicidență!) tocmai pe canalul pe care rulează filmul favorit?

Pe toate drumurile se vobește doar despe iubire. Uneori cam prea mult. Toți iubesc ( iar în cazurile fericite,sunt iubiți) sau suferă. De ce nu poate un om,unul singur, să iasă pe post, să-l dea la o parte pe ”iubăreț” și să spună ca nu iubește?

Este simplă,ieftină și vitală această non-iubire. Nu suferi,nu ești gelos si nici nu trebuie sa dai banii pe diferite atenții ce stârnesc atracția(bănească,firește) dintre tine și partener sau parteneră. Nu ar fi nevoie să cumperi cadouri pentru ziua de naștere a persoanei dragi,te-ai concentra doar pe propria persoană și ai rămâne mereu singur. Te-ai simți fericit, ai rămâne cu banii in buzunar și ai fi independent. Nu ar trebui să faci nimic la comanda altuia.

Dacă vă convin toate elementele prezentate mai sus, atunci nu iubiți. Nu e mai grozav așa?

Cum? Nu vă plac ideile mele? Nu îmi dați dreptate? Atunci, vă invit să iubiți...