Cu totii visam... o Romanie mai buna,mai puternica,echilibrata,curata... Unii viseaza colorat,altii alb-negru. Unii au incetat sa viseze,altii (cu ajutorul lui Dumnezeu)cred in continuare in Romania si ii acorda sansa dupa sansa. “Romania nu e Bucuresti” zicea cineva.Da,dar nu se poate spune ca Bucurestiul face Romania? Din cauza Bucurestiului murdar si mincinos adevaratele valori si frumuseti sunt date la o parte?
Pe parcusul a celor 8 intrebari vom simti o ascensiune a gandurilor , sentimentelor si frustarilor legate de Bucurestiul Romaniei , odata numit si “Micul Paris”.
Daniela Rosescu:Spune-mi te rog,in ce familie ai fost crescuta? Cum arata familia ta? Ti-a oferit sansa de a gandi liber? De a visa si de a dori ceva nou?De a aspira spre libertate?
R:Am fost crescuta alaturi de fratele meu intr-o familie credincioasa. Copii fiind, bunica ne ducea intotdeauna duminica la Impartasanie. Desi in Bucurestiul comunist era interzisa credinta,bunica si-a riscat slujba si de ce nu , viata doar ca noi sa fim “initiati in ale Bisericii”. Libertatea de gandire pot spune ca nu ne-a lipsit. Din contra,ambii parinti au fost oameni invatati care ne-au ajutat sa aspiram spre nou.Cand eram mici , mama ne arata poze si ne povestea despre”afara”(afara erau defapt tarile straine).O intrebam de ce nu puteam vedea”afara”si ea mi-a zis sa am rabdare , ca totul se rezolva .La Revolutie,eu aveam 10 ani si fratele meu 5. Nevrand sa ne sperie a zis doar atat:”Au cazut”. A trecut destul timp pana sa inteleg la ce s-a referit cand a spus ca “au cazut”. Dictatorii cazusera si odata cu ei si granitele. Puteam merge “afara”...
D.R: Copil fiind ai mers la gradinita? Ti-a placut?
R: La gradinita am mers doar o saptamana.Uram cantecele alea stupide cu “Ceata lui pitigoi”sau “In padurea cu alune.....” La varsta aia mi se pareau stupide,depasite. Vroiam ceva nou , plin de viata ,dar totodata educativ.Mama imi repetea in fiecare seara ca ce invat de mica - la gradinita si scoala- alea vor fi bazele cunostintelor mele catre viitor. Asa ca dupa nici o saptamana mama m-a retras de la gradinita si m-a invatat sa socotesc,sa citesc (lucruri usoare!) si sa recit poezii,acasa.
D.R: Erai de mica o revolutionara. Stiai ca asa nu merge si vroiai sa schimbi lumea .Fiecare copil are un vis. Deci care era visul tau de copil la 5 ani ?
R:Visul meu la 5 ani a fost acela de a iesi”afara” .Ti-am zis ca mama imi vorbea mereu despre “afara”si eram curioasa sa aflu cum e.
D.R: Te-ai inscris la scoala ,iar cand aveai 10 ani a inceput Revolutia.Ai vazut o Romanie democratica si ai avut alte vise. Unele noi. Granitele s-au deschis si te-ai vazut libera sa cunosti lucruri noi,exact cum iti doreai la 5 ani. Asadar,care era visul tau in anii 90?
R:La acea varsta imi doream sa devin actrita.Primul meu rol l-am primit in clasa a 5a si anume in piesa “Bubico”.A fost un success urias pentru mine.
D.R:Si 5 ani mai tarziu?
R: 5 ani mai tarziu am crezut ca visul meu din copilarie se indeplinise.Am vazut, credeam eu, o Romanie care usor usor se dezvolta,se modernizeaza.Am fost foarte dezamagita cand am aflat ca ma inselam.La 15 ani visul meu era sa devin presedinta.Prima femeie presedinte din Romanie.Imi si imaginam cum ar fi aratat tara.Vedeam deja oameni si copii fericiti.Vrand sa aflu cat mai multe despre cum se conduce o tara si despre oamenii “mari”ale altor tari,am inceput sa citesc foarte mult.Am aflat ce nu multi aflasera si am facut din “a sti” o prioritate.Prioritatea adolescentei mele.
D.R: Anul 2000,secolul 21, 20 de ani.Proaspata studenta,indragostita,fericita si frumoasa. Cum arata viata ta atunci?
R: Eram o studenta foarte buna si modesta( rade). Eram studenta la actorie si imi urmam visul din copilarie.
D.R:...si visul...
R:Eram membra UNESCO si luptam pentru o lume mai buna.Nu doar visam,ci si imi indeplineam visele.Ajutam copiii fara conditii material bune sa mearga la scoala si sa creasca in armonie.
D.R: Acum,in 2011, vreau sa te rog sa continui in cel mult 3 idei :”Eu am un vis.Un Bucuresti.....
R: Un Bucuresti civilizat.Aceasta ar fi prima mea cerinta!Poate consideri ca e simplu….ca asa este normal….da ,intr-adevar asa si este.Si atunci de ce il privim ca pe un ideal?De ce este un vis sa ne purtam omeneste?...Ne lipseste moralitatea…un cuvant asa de strain acestui Bucuresti…O cerinta secundara ar fi un Bucuresti educat…Trebuie oprita aceasta perpetuare a ignorantei.Sa incepem sa cladim un viitor ,dar pentru asta trebuie sa ne oprim din a mutila prezentul. Doar prin educatie putem atinge acest “ideal”.Aceste “visuri” par cat se poate de firesti…Dar Bucurestiul nu mai e firesc…In schimb aceasta realitate diforma a ajuns sa ni se para normala cu trecerea anilor…Iar firescul s-a metamorfozat in ideal.Bizar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu