Pe Dan Puric
vremea ni l-a scos in cale.In momentele de cumpana ale Romaniei Dan Puric este
trimisul lui Dumnezeu pentru a gandi cu capul sau. De acest om frumos are
nevoie Romania. Neamului Romanesc ii trebuie o inteligenta autentica luminata
de Duh si de credinta. Iar aceasta inteligenta se cheama Dan Puric.
1.Buna ziua
domnule Dan Puric.Ce cadou frumos pentru revista liceului este un interviu in
premiera cu dumneavoastra. As dori ca pentru inceput sa va prezentati si sa imi
spuneti cum v-ati petrecut copilaria.
Ca sa spui despre
tine personal cine esti devine ingrat si chiar imposibil,deoarece nu esti
numai ceea ce crezi despre tine si in
acelasi timp esti cantitatea pe care tu nu o stii despre tine insututi,chiar
pana la sfarsitul vietii.Spunea Sf.Grigorie de Nyssa,ca mai degraba numeri
firele de nisip de pe malul marii sau stelele de pe cer decat sa-ti afli taina
sufletului. Deci,sunt ceea ce sunt si inca ceva pe deasupra.
Cum mi-am
petrecut copilaria ? De fapt,cred ca aceasta copilarie traieste si
acuma,in sensul ca acolo a fost
frumusetea existentei mele.Max Reinhart spunea ca artistul isi ia rucsacul
copilariei si pleaca cu el la drum.Nu-i frumos ?
Deci ,copilaria
mi-am petrecut-o undeva intr-un sat de munte,Nehoiu,-am si scris in cartile
mele-acum e un orasel,din muntii Buzaului.Tatal meu era medic,mama era si ea
medic acolo.Am refuzat sa fac gradinita si m-am dus cu un ied pe camp,Berciu il
chema-am scris despre el-si iedul m-a invatat natura si sa-l inteleg pe
Dumnezeu,sa ma uit la un fir de iarba pe care-l bate vantul,sa privesc cerul,o
gaza.Am invatat sa respect natura.A fost ca un botez.Tatal meu,care era un om
foarte inteligent,i-a spus mamei sa ma lase pana la 7 ani acasa,deoarece,cum
spunea el »cu copilaria nu se va mai intalni niciodata in viata ».
Frumos
2.Ca orice alt
copil ati devenit adolescent. Cum l-ati descrie pe adolescentul Dan Puric : rebel si tarziu acasa sau baiat grijului si de
nadejde ?
Un baiat fantastic
de timid,in sensul ca toate lucrurile imi pareau foarte frumoase si nu stiu de ce atunci ca si acum n-as fi dat
nici o sansa uratului sa intre in viata mea. Acesta era instinctul meu de
adolescent.
Faceam foarte
multe lucruri.Vroiam sa fiu tot,adica eram la Arte Plastice,pictam-si pictam
foarte bine-am fost unul dintre pictorii « foarte buni »,ca sa zic
asa,din Tonitza. Ma apreciau foarte mult profesorii de compoztii de
pictura.Faceam sport de performanta-faceam judo,mi-am rupt si o mana-. L a un
moment dat ma apucasem si de culturism,ca eram mic si fara muschi si vroiam sa
impresionez fetele.Cand aveam 17 ani,fetele radeau de mine la
scoala,intrebandu-ma cu ce ma depilez,deoarece nu aveam par pe picioare. Eram
marcat de faptul ca eram mai micut de statura si solutia a fost sportul.
Sportul m-a ajutat.
Eram intr-un fel ceea ce sunt si acum.Marcat parca de taina
asta a Universului,vrand sa o respir.Stiam instinctiv ca Romania este o
societate sufocata,dar stiam tot instinctiv ca tara asta nu se rezuma la steagurile
rosii pe care le vedeam eu la organizatia de pionieri sau de UTC pe care ne-o
impuneau cei care conduceau cazemata asta, numita Romania.
3.Va mai amintiti
de prima iubire ? Cand ati simtit
ca va bate inima mai tare ?
N-am s-o uit
niciodata,pentru ca a fost marcata de foarte multa frumusete sufleteasca
reciproca,de o calitate deosebita.Era prima oara cand te indragostesti. N-ai
cum sa uiti. Ce e ciudat,nu numai ca-mi aduc aminte de ea,dar sentimentul ala
de indragostire isi aduce aminte de mine. Si atunci nu poti sa-l uiti,ca nu te lasa el.
4.V-a tradat
vreodata cineva in dragoste ?
O,da , de multe ori,dar am avut ceva in mine. Toate tradarile le-am pus pe seama
speciei,nu pe seama persoanei. Si atuncea,mai bine este sa fii tradat despre sa
tradezi. In felul acesta pot sa merg inainte. Am cunoscut gustul amar al
tradarii,dar nu ma inscriu in randul celor care au tradat. si cum sa
zic,dintr-o rana sufleteasca,daca ai sufletul uman,iubesti si mai tare. Nu
devii rau,nu devii misogin. Dintr-o experienta cu o fata,care este o experiente
nereusita, nu ai dreptul sa nu iubesti mai departe femeia. Pe mine nu m-a
invins niciodata particularul,stii cum e ,ca Don Quijote,el s-a indragostit de
Dulcinea din Toboso nu din vazute,ci din auzite. E un etern feminin care te atrage. Sunt si
fete tinere indragostite,care au fost tradate de iubitii lor si care ,cu toate
astea,nu inceteaza sa iubeasca. Nu ? Nu te poti lasa prabusit de
experienta.
« Numai oamenii fără
Dumnezeu se simt singuri. »
5.Sunteti « robul »lui
Dumnezeu.Cum l-ati descoperit si cand ati simtit prima oara nevoia de a exprima in limbaj teatral un mesaj
crestin ?
Lumea are o obsesie sa intrebe cum l-ai descoperit,ca si
cum ar fi un fel de „evenimentul zilei”. Eu cred ca m-am nascut cu lucrul
acesta. De asta am si raspuns ca atunci cand eram cu caprita pe gard,eram in
poala lui Dumnezeu,foarte simplu. Pe cand aceasta era plina de iarba verde si
flori salbatice,eram ca intr-un rai si diferenta am vazut-o cand am nimerit in
scolile alea betonate din Bucuresti. Deci nu am avut asa o revelatie intr-o
zi,sa ma scol in picioare. Da,pot sa spun ca,cu timpul,mai ales dupa 1999,am
inteles ce inseamna biserica. Atunci m-am apropiat de Dumnezeu prin
biserica. Am inteles ca biserica este o
casa a lui Dumnezeu aici pentru noi si de aici,instictiv,am simtit nevoie de a
face spectacole cu mesaj crestin. Pentru ca spectacolul poate sa fie de
divertisment,spectacole de idei,psihologice,tragedii. Ce se face omul fara
transcendenta? Ce se face omul fara Dumnezeu? Nu are mister. Devine un caz
clinic sau devine un divertisment. Si atunci mi-am dat seama ca arta
inalta,arta cu adevarat majora,te duce catre Dumnezeu.
6.De ce spectacol mut?
Nu e spectacol mut. Trebuie sa-ti fac o distinctie.
Mutenia este o infirmitate. Aici este vorba despre tacere. Tacerea este
limbajul a ce va sa vie,asa cum se spune in Cartea Sfanta. Cand omul
tace,vorbeste. Cand este mut fiziologic,atunci este o infirmitate iar cand tace,vorbeste.
Cea mai mare forta,cea mai mare viteza la mine este viteza gandului;net
superioara vitezei luminii. Este incomensurabila,infinita. De aceea cand
vorbeste un om,il cunosti partial. Si eu ,acum in timp ce iti dau
interviul,incerc sa articulez cat mai mult din propria mea tacere. Mi-a zis mie
un artist plastic care a vazut spectacolele mele:”Dane,tu cand incepi sa
taci,nu te mai opresti”.
7.Cum se face ca fiecare spectacol al dumneavoastra este unic?
Un campion mondial la inot a fost intrebat la ce se
gandeste cand innoata. Stii ce a raspuns? „Sa nu ma inec”. Asa si eu,cand fac
un spectacol , parca vreau sa ies la un mal,dar la un mal al adevarului in care
am sentimentul ca l-am descoperit. Sa nu mint,pun inainte de toata cinstea
sufleteasca si bucuria. Stii ca J.S. Bach avea o vorba :”Ma bucur atat de mult
de ceea ce fac,incat prea putin imi pasa de ceea ce spun ceilalti!”
Deci este un fel de bucurie fantastica sa fii cinstit cu
tine si atunci ii bucuri,paradoxal,si pe ceilalti. O doamna in varsta, o
pensionara, m-a oprit pe drum si mi-a spus:”Stiti de ce vin la spectacolele
dumneavoastra?”. „Stiu ,i-am raspuns eu,pesemne ca va plac”. „Nu,spune ea. Vin
ca sa ma fac bine. Cand ma simt rau,ma simt deznadajduita, vin,imi iau bilet si
imi trece”.
~Prima parte~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu